Me against the world

Call me whatever you like, but – and there’s a big but comin! (I like big ‘buts‘ and I cannot lie) – but there’s something wrong with people nowadays. Or with me. Mama ar spune că sunt o răsfățată și vreau ca toată lumea să fie ca mine, dar… Da, are dreptate, dacă oamenii ar fi cât de puțin ca mine, ce ușor mi-ar face traiul!

Nu știu dacă e o chestie care ține de înaintarea în vârstă și de transformarea mea iminentă în bunicul meu (super-simpatic de altfel, dar cam dificil), dar parcă nu mai am răbdare cu oamenii, pe alocuri, nu îi mai suport. Poate că instinctul meu matern se duce pe geam momentan, dar nu pot să stau, la 20 de ani, să învăț bunele maniere pe nimeni! Ori măcar chestiile de bun-simț. Mă enervează incompetența și complacerea în situație. Nu e chiar așa de greu să îți dai seama cum merg lucrurile, ai putea să depui un efort minim, ca să văd că măcar îți pasă. Și atunci te ajut. Dar nu stau să fac eu totul în locul tău. Mă enervează gâsculițele proaste care anulează orice victorie a mișcărilor feministe. Îți cumpăr eu un bilet dus către anii 60, fă bine și rămâi acolo. Ăla e mediul tău. Mă enervează oamenii fără pic de gust. Mă enervează soneriile prostești. Mă enervează mirosurile… verzi – sunt alergică la ele. Mă enervează oamenii care te trag în jos în mod constant și pe care tu trebuie să te chinui să îi aduci la nivelul tău pentru că ai anumite chestii planificate pentru viitor și tipii ăștia fuck up your future. Mă enervează oamenii care nu fac lucrurile așa cum trebuie! Mă enervează oamenii proști. Mă enervează că lucrurile nu sunt așa cum le vreau și nu pot să fac nimic să le schimb. Da, asta mă enervează cel mai tare. Mă enervez pe mine însămi!

Dar, așa cum spune prietena mea, Raluca, trebuie să îți iubești țara, nu locuitorii ei.

*end of rant, feeling better now.

Dust off your blog!

Frenezia blogurilor este în plină desfășurare la FJSC, mai ceva ca în anul I. Bineînțeles, atunci nu aveam grupuri de facebook de spamat/ pe care să ne bălăcărim în voie ca niște comunicatori ce suntem, doar good ol’ Yahoo pentru bucătăria internă a fiecărei grupe. Toată starea asta este animată de colegele de la PR care au luat blogosfera pe sus în scopuri didactice.

Bine că mi-au amintit că mai am și eu un blog în paragină pe care oamenii încă mai ajung căutând chestii legate de Top Gear sau mașini. Deci de capul lui chiar nu l-am lăsat! În schimb, eu am ars-o hipsterește pe twitter și tumblr. Ya’ know, just where cool people hang out. (If you think this sounds cocky, read my blog’s name one more time.)

Ia să vedem dacă mai știu să pun videoclipuri!

I hope you didn’t take that too literally, of course I remember how to embed a video. Duhh!

*Back to the real life now. Over and out.*

De când nu v-am văzut, multe poze am făcut

Ce îmi mai plac titlurile lungi!

Nu știu dacă vara are vreo legătură cu cromatica mai mult decât dubioasă a mașinilor, cert e că specimenele astea sunt pe cale de apariție. Ce poate fi mai pitzi decât o mașină roz? Dar un Mercedes roz? Cum sună asta?

Ciudățenia de mai jos nu e unică! Este a doua mașină portocalie pe care am văzut-o într-un interval de maxim 5 minute. Portocaliu? Asta mai mergea prin 2004 când încă se mai găseau entuziaști portocalii ai lui Băsescu, dar acum, în plină criză? Sau e un mod original de a protesta? O să vedem dacă o să apară la știri ceva de genul: O mașină portocalie a explodat în fața Guvernului. Later edit: make that three! Pe ziua de azi am bifat și un Land Rover la fel de portocaliu.

Rămân în aceeași zonă și aduc puțin în discuție și una din cele mai bune emisiuni din lume – după modesta mea opinie, Top Gear. Pentru că seria a început să fie difuzată și pe Discovery, niște tipi îmbrăcați ca The Stig împărțeau niște stickere ca acesta:

Dacă mă claxonezi îți spun ce-a zis Clarkson despre mașina ta

Ce ar mai fi de spus? Păi, cum anul 1 de facultate s-a terminat (destul de repede, dacă mă întrebați pe mine), a trebuit să îmi iau jucăriile și să plec acasă. Sau, cum ar spune Cartman, „Screw you guys, I’m going home!”

But I’ll be back!

Pătrățel is here to stay!

Pătrățel, adică blogul. E de nota 10, deci rămâne! Și pe un ton mai emoționant: mi-am găsit un scop în viață! Acum urmează discursul de Oscar: mulțumesc familiei mele, celor care au comentat și, bineînțeles, domnului GHP.

Totuși, o să îl trimit pe Pătrățel puțin în vacanță până termin și eu cu sesiunea. Sau mă termină ea pe mine.

În încheiere, Marius n-a avut azi de ales decât să facă puțin pe modelul:

Pauză

Post scurt pentru că nu vreau să vă învăț prost, cu povești și toate cele.

În ultimele două zile am refuzat să mă aflu în vecinătatea vreunei cărți. Sunt încă în perioada de negare, nu vine sesiunea, lalalalala. Bee voia să iasă cu bicicleta și cum nu îi place singurătatea și nici eu nu pot să îi refuz tovărășia, le-am scos pe Pătrățele în lume. (Toate lucrurile care mă înconjoară au porecla Pătrățel, de la laptop, la telefon, rolele nu puteau fi un caz aparte.)

Cu ocazia asta, am descoperit că e un centru de închiriere a bicicletelor și în parcul Tineretului, dacă sunt suficient de persuasivă, îi duc și pe pătrățeii mei de la grupa 2 pe acolo.

Later edit: ne-am plimbat și cu bicicletele!

RATBabe

Ieri un domn în etate și mai mult decât supraponderal m-a îndemnat respectuos ca data viitoare să mă urc pe la mijloc „că ești tânără, pe aici se urcă ăștia mai bătrâni”. La fel de respectuos m-a dat puțin la o parte (a se citi „m-a împins”) pentru a-și face loc. Cine eram eu să stau în calea fericirii lui, mai ales că își ochise încă din stație un scaun liber?

Și asta nu e nimic, e doar una din zilele normale. În zilele bune ai norocul să dai peste

Hannah Montana președinte!

Postul de față răspunde la o serie de întrebări. De ce trebuie să te gândești de două ori înainte să spui că Obama e cel mai puternic om din lume? De ce nu au și copiii drept de vot? De ce Mickey Mouse începe să nu mai fie singurul personaj sinonim cu Disney? Unde se duc banii mătușii mele?

Criză de identitate

Audi - The Spell

Frumosul și bestiile

În ultimă instanță și din respect pentru cititorii mei neinițiați am decis să renunț la numele inițial al postului, Formula 1 for dummies. Dar ideea a rămas aceeași. Pentru că înveți mai ușor despre ceva nou atunci când este și ilustrat și pentru că tuturor ne plac pozele, iată ce trebuie voi sa știți despre Formula 1. Nu strâmbați din nas că o să vă fie utile informațiile astea cândva. Și n-ar strica nici pentru cultura voastră generală.

„Băi, deci LOL”

Se întâmplă ceva cu lumea zilele astea. Sau poate am stat eu prea mult în turnul meu de fildeș. Orice ar fi, nu e de bună. Și 2012 se apropie cu pași repezi!

În primul rând, am de făcut un apel umanitar către all my single ladies: Fetelor, Romeo e în căutarea voastră! Mai mult, e doar la un bilet distanță! Hai să-i găsim prietenă lui Voltron, măcar pentru tușul de la imprimantă consumat și pentru copacii patriei care au fost masacrați tăiați pentru îmbunătățirea vieții sentimentale a intelectualului nostru hi5-ist.

În al doilea rând, mă adresez din nou fetelor: Ugg boots în luna mai, când sunt 25 de grade afară, oricât de interesante vi se pare că v-ar face, sunt un fashion faux pas – asta ca să evit cuvântul „ridicole”!

În al treilea rând, tatuajele pe care vi le faceți în pușcărie o să rămână acolo toată viața! O individă dintr-un colț pitoresc al acestei țări a hotărât prin 2004 să își inscripționeze dragostea pentru Rambo pe piept și pe mână. Știți voi, pe principiul Carve your name into my arm. Îmi pare rău că am ratat premiul Pulitzer sau măcar recunoștința voastră veșnică, dar nu am îndrăznit nici eu, nici Deea să îi facem vreo poză. Nu rămâne decât să mă credeți pe cuvânt. Mai mult, sub tatuajul de pe mână avea trecută și numele închisorii: Jilava Brăila 2004. Cel puțin nu și-a inscripționat numele lui Gigel. Look-ul era întregit de o pereche de ochelari pentru că, în caz că nu știați, luminile alea din metrou sunt orbitoare. Dar o prefeream cu ochelari decât cu albăstreala cu care era măzgălită pe la ochi. Ah, și pentru a scoate în evidență tatuajul, la gât îi atârna o zgardă de aur și în piept avea prinsă și o broșă în formă de zburătoare. Elenganța ei dădea pe afară mai ceva ca șunculițele – aici sunt chiar foarte drăguță cu ea – din pantalonii prea strimți și tricoul prea scurt. Dumnezeu să te lumineze, fata mea!

Doresc să îi mulțumesc iubitei mele colege, Deea, pentru inspirația titlului postului și pentru porția triplă de râs de pe ziua de astăzi.